Autoportret din mişcare
E văzut uneori după-amiezele adulmecând prin cimitire
Ca un câine uşile măcelăriilor – notează
Cifre şi nume în carnetul ros de jeguri celeste
Şi noaptea face socoteli absurde
Ordonând stelele în constelaţii;
Alteori se lasă observat prin tramvaie
Alergând după un noroc în care dă cu piciorul
De îndată ce îl ajunge
Hăituind fluturii prin parcuri
Ca să-i prindă la reverul cuvintelor
Fotografiind fulgere şi idei microscopice
Purtându-şi fularele şi tristeţile
Originale blugii decoloraţi visele impermeabile
Şosetele rupte în călcâi
Melancoliile sonore…
Toţi ştiu că el e poet
Şi de aceea din când în când
Îi strecoară câte o coajă de pâine
Fălindu-se apoi cu mărinimia lor
La serviciu.
(Reghin, septembrie 1988)
